Marcel Ciolacu: ”Opinia mea rămâne că prețul la energie trebuie reglementat”
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în Dâmbovița, că în opinia lui prețul la energie trebuie reglementat.
„Opinia mea rămâne în continuare: prețul trebuie reglementat. E o discuție lungă cum s-a ajuns la aceste prețuri, sunt niște prețuri la fel de mari ca și în restul Europei, dar România are anumite capacități de producție pe care nu le-a gestionat până în acest moment foarte coerent”, a declarat Ciolacu într-o conferință de presă în județul Dâmbovița.
Acesta a fost întrebat dacă s-ar putea trece la piața reglementată după ce expiră ordonanța privind compensarea sau înainte.
„Cu respectarea legii, în primul rând nu trebuie lăsat un vid legislativ. Dacă nu avem capacitatea, și cei de la ANRE nu au posibilitatea să se încadreze în perioada necesară pentru a veni cu o propunere de reglementare, categoric ordonanța se va prelungi.
În acest moment atât eu, cât și primul-ministru primim informări și vedem, și împreună cu ministerul de Finanțe, dar așteptăm și pe ministrul Energiei, fiindcă el trebuie să fie inițiatorul acestor lucruri, acestor programe, să găsim soluția cea mai bună pentru români atât în zona casnică, cât și non-casnică, pentru economia românească”, a adăugat președintele PSD.
El a spus că vede o mobilizare la nivel european, „niște discuții aplicate la nivel european, un lucru care pe mine mă bucură, se vorbește din ce în ce mai mult de reglementare, și nu de compensare.
„Vom găsi cea mai bună soluție. Și actuala legislație, actuala ordonanță are imperfecțiuni fiindcă a fost făcută într-o perioadă scurtă și sub o anumită emoție. Vă dau un exemplu: în momentul acesta ținând cont că e totul compensat la stat nu mai are rost ca eu agent economic sau primărie să negociez prețul cu cineva”, a precizat Ciolacu.